Secretarul de Stat adjunct al SUA pentru Europa vine în RM
Asistentul pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al secretarului de Stat al SUA, Victoria Nuland, va efectua duminică, 30 martie 2014, o vizită în R. Moldova.

Înaltul oficial american va fi însoțit de către adjunctul asistentului secretarului Apărării al SUA, Evelyn Farkas, și directorul pentru politici, planificare şi parteneriat în cadrul Comandamentului Forţelor SUA din Europa, generalul-maior Randy Kee.
Programul vizitei prevede întrevederi cu preşedintele Nicolae Timofti, prim-ministrul Iurie Leancă şi ministrul de Externe, Natalia Gherman.
În cadrul discuţiilor cu partenerii americani vor fi abordate subiecte ce țin de avansarea relațiilor moldo-americane în contextul Dialogului Strategic lansat în timpul vizitei recente în SUA a premierului Iurie Leancă.
Totodată, vor fi puse în discuție aspecte privind procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, problematica transnistreană, dar şi situația din regiune.


