Secretarul Consiliului primăriei Bubuieci şi complicele acestuia, reţinuţi
Secretarul Consiliului primăriei Bubuieci şi un complice de-al său au fost reţinuţi de către CNA şi procurori într-un dosar de corupţie.

Aceştia sunt bănuiţi că ar fi deposedat abuziv administraţia publică locală de patru terenuri pentru construcţie, prejudiciind primăria cu aproximativ 1 milion de lei.
Potrivit materialelor cauzei, secretarul Consiliului ar fi identificat patru loturi, care aparţineau Primăriei şi care urmau a fi repartizate unor localnici. Urmărind scopul înstrăinării acestora, secretarul, împreună cu alţi complici, ar fi căutat persoane din alte localităţi ale ţării, numele şi prenumele cărora corespundea cu datele de identificare ale adevăraţilor solicitanţi de terenuri, incluşi în lista pentru obţinerea loturilor pentru construcţie.
După ce au intrat în posesia loturilor, beneficiarii ar fi făcut procuri generale pe numele secretarului Consiliului, ulterior acesta le-ar fi vândut unor terţi. Suma cadastrală a bunurilor menţionate este de peste 700.000 de lei.


