Schimbarea la față a Guvernului: Miniștrii desemnați au depus jurământul de învestire
Miniștrii desemnați au depus astăzi, 10 ianuarie 2018, jurământul de învestire. Decretele au fost semnate de șeful Legislativului, Andrian Candu, care a exercitat temporar interimatul funcției de președinte al țării.
![]()
Noua componență a Guvernului. Sursa imagine: luchianiuc.com
Cei șapte noi membri ai cabinetului de miniștri, doi vicepremieri și cinci miniștri, numiți în urma remanierilor guvernamentale anunțate de către coaliția de guvernare la 19 decembrie, au depus miercuri, 10 ianuarie, jurământul.
Decretele de promovare în funcție au fost semnate în aceeași zi de către Președintele Parlamentului Andrian Candu, care exercită interimatul funcției de președinte al țării, în baza deciziei Curții Constituțională din 2 ianuarie, care a stabilit circumstanțele ce justifică instituirea interimatului, transmite IPN.
Jurământul a fost depus de:
Iurie Leancă – vicepremier pentru integrare europeană;
Cristina Lesnic – vicepremier pentru reintegrare;
Chiril Gaburici – ministru al economiei și infrastructurii;
Alexandru Tănase – ministru al justiției;
Tudor Ulianovschi – ministru al afacerilor externe și integrării europene;
Liviu Volconovici – ministru al agriculturii, dezvoltării regionale și mediului;
Svetlana Cebotari – ministru al sănătății, muncii și protecției sociale.
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că în noua componență Guvernul trebuie să ducă la capăt lucrurile bune începute și să le înceapă pe cele care sunt în așteptare, așa încât cetățenii să simtă efectele reformelor.
„Anul 2018 e dificil și plin de provocări. E an electoral și sunt foarte multe de făcut pentru ca cetățeni să simtă o viață mai bună. Trebuie să depășiți chiar așteptările. Demnitarii trebuie să aibă simțul datoriei, iar funcționarii să fie profesioniști și să se manifeste prin devotament, calități pe care noii miniștri le au”, a declarat Andrian Candu.
Prezent la ceremonie, premierul Pavel Filip și-a exprimat încrederea că noii membri ai executivului vor munci eficient, chiar dacă anul care vine nu va fi deloc simplu, pentru că este an electoral. „Această nouă formulă guvernamentală este una care se încadrează perfect în dimensiunea tehnocrată”, a declarat Pavel Filip.
În octombrie 2017, în condiții similare, ministrul apărării, Eugeniu Sturza, a fost învestit prin decretul semnat de Andrian Candu în calitate de președinte interimar al țării.
Amintim că, pe 21 decembrie 2017, Dodon, la solicitarea premierului Pavel Filip, a semnat decretele prin care au fost demiși din funcții cinci miniștri și un vicepremier: Stela Grigoraș, Andrei Galbur, Vasile Bâtca, Vladimir Cebotari, Octavian Calmâc şi Gheorghe Bălan.


