Scandal la Tiraspol: Regiunea riscă să intre în 2013 fără buget
Pretinsul guvern de la Tiraspol a retras proiectul de buget pentru anul 2013. Deși acesta a fost deja votat în lectură finală de pretinșii deputați, regiunea transnistreană riscă să intre în noul an fără un buget.

Decizia de a retrage proiectul bugetului pentru 2013 a fost luată în cadrul unei ședințe extraordinare a pretinsului guvern de la Tiraspol.
„Textul legii, care a fost adoptată în a doua lectură, conține multe contradicții interne. Este imposibil să lucrezi cu această lege”, a declarat așa-numitul ministru al Dezvoltării Economice, Maia Parnas.
Aceasta acuză aleșii din pretinsul Consiliul Suprem că au modificat prognoza economică pentru anul viitor.
Autoritățile separatiste de la Tiraspol se așteaptă pentru anul viitor la venituri de 1,7 miliarde de ruble (echivalentul a peste 2 miliarde de lei) și cheltuieli de 3,3 miliarde de ruble (3,8 miliarde de lei).


