Scandal în România cu implicarea conducerii DNA. Kovesi a fost înregistrată, iar Băsescu îi cere demisia
În România au fost date publicității două înregistrări în care apare șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Din discurs se poate înțelege că aceasta solicita procurorilor din subordine să instrumenteze cazuri de răsunet.

De asemenea șefa DNA, se mai arată nedumerită de faptul că de mai mult timp nu s-a finalizat cu succes niciun dosar, scrie zugo.md.
„Uncheşelu, știţi ce-mi doresc: să „decapaţi” instituţional în dosarul ăla cu casele şi să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea”, a declarat Kovesi la o ședință, iar faza a scandalizat opinia publică de peste Prut.
Este de remarcat faptul că într-un Raport al Comisiei de la Helsinki se arată că Serviciul Român de Informaţii (SRI), succesor al Securităţii comuniste, joacă un rol important şi, în mare măsură, nedivulgat în conducerea procuraturilor anticorupţie.
De asemenea, David Clark, un consultant politic american, susţine că în repetate rânduri judecătorii au fost „ţinte” pentru că nu au acţionat în favoarea DNA. Consultantul se referă şi la cum sunt prezentate cauzele DNA, vorbind despre prezentarea în public a celor arestaţi, scurgerile de informaţii în mass-media şi denunţurile făcute în schimbul imunităţii.
După apariția înregistrărilor în spațiul public, fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat la România TV că oamenii politici sunt ţinte pentru şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi că aceasta ar trebui „încătuşată” şi „trimisă la beci, acolo unde a trimis atâţia oameni nevinovaţi”.
Traian Băsescu a mai afirmat că şefa DNA „sacrifică destine pentru propria ei glorie” şi că în interiorul DNA sunt procurori care încep să se revolte şi că „s-au săturat să mai facă dosare la comandă”.


