Scandal în Parlament: PLDM și PL își resping reciproc proiectele
Scântei la Parlament între deputații PLDM și liberali! Cele două fracțiuni și-au criticat reciproc proiectele de legi propuse și au refuzat să le susțină. Deputatul PL, Victor Popa, a propus ca președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) să beneficieze de pașaport diplomatic, iar vicepreședinții și membrii CNPF de pașapoarte de serviciu.

„Președintele CNPF, dar și vicepreședinții și membrii CNPF au un număr foarte mare de deplasări peste hotare”, a menționat Popa. Proiectul a fost amânat însă pentru o altă ședință, deoarece deputatul PLDM, Valeriu Streleț, a declarat că fracțiunea sa nu va susține acest proiect de lege.
Deputații PD au sărit în apărarea proiectului propus de PL. „Ori dăm la toți, ori nu dăm la nimeni. Eu sunt pentru aceea ca să nu dăm la nimeni pașaport diplomatic, inclusiv la deputați. Nu avem nevoie de ele, în modul în care noi ne folosim. Pașapoartele de serviciu sunt niște economii pe care le facem la buget”, a spus deputatul PD, Valeriu Guma.
Deputații PL și PLDM s-au certat astăzi și pe marginea proiectului de lege privind modificarea Codului Funciar, propus de PLDM. Ultimii au acuzat liberalii că tergiversează aprobarea acestui proiect de lege.
În timp ce PLDM-iștii dau asigurări că acest proiect este în interesul tuturor agricultorilor, liberalii se arată suspicioși și spun că acesta promovează unele „interese”.
Și acest proiect a fost amânat pentru o altă ședință.


