Salvatorii lui Gaburici

Zapciii oligarhiei, în frunte cu caricatutizatul Gaburici, au instituit biruri insuportabile atît pentru populaţie, cît şi pentru simplul contribuabil, taxa de drumuri săltînd cu circa 50 la sută, fermierii sunt şi ei împovăraţi ca pe vremea şerbiei.

În schimb, magazinele de contrabandă, numite şi Duty Free, ale tîlharilor de lux, „manageriate” de Shor , au verde şi albastru la trecerea Nistrului, unde vor contribui la burduşirea bugetului separatist şi al criminalilor- omologi de acolo.

Cum zic latinii Nec plus ultra (adică am ajuns la limita peste care nu se mai poate trece).

Cu toate acestea, există posibilitatea ca parlamentarii să pună la punct această tentativă de lovitură de stat, dezmăţul banditesc al jefuitorilor de bănci, care au pus la cale restituirea miliardului de euro furat, în cel mai obraznic mod, pe spatele populaţiei pauperizate.

Care ar fi mecanismul?

Aşadar, iată ce spune Constituţia despre angajarea răspunderii guvernului şi exprimarea neîncrederii:

Articolul 106
Exprimarea neîncrederii

(1)Parlamentul, la propunerea a cel puţin o pătrime din deputaţi, îşi poate exprima neîncrederea în Guvern, cu votul majorităţii deputaţilor.
(2) Iniţiativa de exprimare a neîncrederii se examinează după 3 zile de la data prezentării înParlament.

Articolul 1061
Angajarea răspunderii Guvernului

(1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra unui program, unei declaraţii de politică generală sau unui proiect de lege.
(2) Guvernul este demis dacă moţiunea de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, declaraţiei de politică generală sau proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 106.

Am observat cu toţii, spre deosebire de Ghimpu şi Leancă, că pentru a iniţia procedura de exprimare a neîncrederii faţă de mereu satirizatul Gaburici sunt nevoie de 26 de voturi.

Leancă şi Ghimpu au îmbîrligat lucrurile în aşa fel, încît ţi se pare că legea supremă obligă pe cineva să semneze moţiunea alături de Dodon, cu mîna stîngă pe umărul său!

Nici pe departe! Constituţia nu prevede depunerea semnăturilor parlamentarilor la un loc, cu hurta, sau cu “spisca”! Dimpotrivă, fiecare deputat, indiferent din ce fracţiune este, are libertatea de a-şi depune propria semnătură la secretariatul parlamentului, iar cînd se adună 26 de semnături, în mod automat se declanşează procedura moţiunii de cenzură. Or, matematic vorbind, odată cu schimbarea termenilor suma nu se schimbă!

Cu alte cuvinte, Leancă şi Carpov îşi pot depune semnăturile indiferent de ce face sau nu Dodon.

Tot astfel poate proceda fracţiunea PL, cea mai aprigă contestatoare a studiilor falsificate ale lui Gaburici, de ţi se pare uneori că aceasta nu cuprinde legiuitori, ci membri ai unui cenaclu de satiră şi umor. Tot astfel pot proceda deputaţi de la PCRM, PLDM, etc., nemulţumiţi de gestul catastrofal al oligarhiei criminale.

Găselniţa, că Leancă şi Ghimpu nu semnează alături de Dodon, că le pute, scuzaţi de expresie, este o invenţie pentru proşti. Poate e cazul să amintesc aici cum, cam doi-trei ani în urmă, cîţiva socialişti “trădători”de-ai lui Dodon au votat împreună cu PL bugetul municipal. Înţeleg că atunci era un gest perfect moral, nu? De colaborarea frăţească cu fracţiunea lui Voronin nici nu e cazul să pomenim!

Or, căderea guvernului în frunte cu mereu luatul peste picior Gaburici nu înseamnă neapărat declanşarea alegerilor anticipate, ai căror beneficiari ar fi tocmai Ghimpu şi Leancă.

E posibil să vină un guvern mai bun sau mai prost, însă lecţia şi palma primită de Gaburici ar fi leac de învăţătură pentru succesori.

De asemenea, comuniştii lui Voronin ar fi fost puşi în situaţia de a-şi scoate măştile de pe feţele ipocrite. Dacă nu ar fi votat pentru demiterea Guvernului uzurpator, folosit ca o piesă de o singură folosinţă de către Filat şi Plahotniuc, atunci guvernarea minoritară s-ar transforma, subit, în una şi aşa majoritară.

Sigur, e posibil ca ciracii lui Voronin să nu voteze, însă, vorba francezului:” Noblesse oblige”, sau cea românească:”Încercarea vină n-are”. Pentru că orice chichiţă, orice vicleşug ar inventa Ghimpu şi Leancă, arătînd cu degetul la Kremlinul din adîncurile lor, nu au cum să reziste în faţa argumentului că orice vis al opoziţiei e să demită guvernele puterii. Asta înseamnă, de fapt, că ei nu au nimic comun cu opoziţia, că sunt niştre profitori individualişti de salarii babane şi privilegii bănuite şi nebănuite. Mai simplu, nişte nomenclaturişti!

Asta înseamnă că nu au libertate legislativă şi sunt cu adevărat în buzunarele oligarhului utmărit de Interpol. Şi de ce nu, tot ei sunt adevăraţii salvatori al excesiv de parodiatului Ciril Gaburici!

Quod erat demonstrandum, vorba strămoşilor noştri.