theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
31 Января 2018, 15:00
787
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Şalaru: Dodon nu a cerut niciodată pedepsirea celor care ne-au împușcat în 1992 la Nistru

Președintele Partidului Unității Naționale (PUN), Anatol Șalaru, consideră că președintele Igor Dodon „s-a speriat atât de tare de deciziile localităților care au votat Unirea cu România, încât a decis să convoace Consiliul Suprem de Securitate (CSS) al R. Moldova”.

Şalaru: Dodon nu a cerut niciodată pedepsirea celor care ne-au împușcat. Foto: Point
Şalaru: Dodon nu a cerut niciodată pedepsirea celor care ne-au împușcat. Foto: Point

Acesta spune că nu a văzut ca președintele Igor Dodon să acționeze de așa manieră în alte cazuri.

„Dodon nu s-a speriat de referendumurile organizate în Găgăuzia, nu se teme de pregătirile militare pe care le face GOTR în Transnistria, ci doar de Unire. Nu a cerut niciodată pedepsirea celor care ne-au împușcat în 1992 la Nistru, dar este gata să bage la închisoare unioniștii. Ca tot ce a făcut până acum, lui Dodon nu-i va reuși nici de data asta! Din păcate pentru el și din fericire pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului, nu prea mai poate face mare lucru odată pornit tăvălugul Unirii”, a scris Șalaru pe o rețea de socializare, potrivit Ziarul Naţional.

Președintele PUN a promis responsabililor celor șapte localități care au semnat, simbolic, declarația de Unire cu România, tot sprijinul.

„Suntem alături de localitățile și aleșii locali care au votat unirea și oricând au nevoie de ajutor pot apela. Hotărârile adoptate de acești aleși locali vor fi parte a istoriei neamului românesc. Suntem alături de voi, fraților. Apa, ca și Dodon, trece, iar pietrele rămân”, a mai adăugat acesta.

La acest subiect, vezi şi:

Dodon convoacă Consiliul Suprem de Securitate din cauza Unirii

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована