Rusia vrea să vadă Republica Moldova în Uniunea Eurasiatică
Moscova doreşte extinderea Uniunii Vamale, însă Chişinăul trebuie să-şi aleagă singur calea reieşind din interesele sale naţionale. Declaraţia a fost făcută de către premierul rus, Dmitri Medvedev după întrevederea cu omologul său moldovean, Vlad Filat.

„Participarea la orice proiect de integrare trebuie să fie conştient, fără presiuni şi acceptat în baza unor interese naționale", a subliniat el. Potrivit premierului rus acest lucru este perfect valabil atât pentru Uniunea Eurasiatică şi pentru Acordul de liber schimb cu ţările CSI dar și pentru Uniunea Europeană.
Medvedev spune că Rusia niciodată nu făcut presiuni în acest sens asupra potențialilor parteneri. „Desigur, suntem interesaţi ca Uniunea Vamală să se extindă şi să se consolideze, însă fără a face presiuni”, a menţionat acesta.
La rândul său, premierul Vlad Filat a declarat că Republica Moldova ca ţară membră a CSI intenționează să-şi aprofundeze cooperarea în această direcţie.


