Rusia încearcă să frâneze parcursul european al R. Moldova
„Rusia încearcă să încetinească, să frâneze parcursul european al Republicii Moldova. Republica Moldova este acum pe punctul de a face un pas decisiv, ireversibil din aşa-zisa lume rusă pe care se străduieşte acum Moscova să o recompună, acest „russki mir” care pătrunde în mod masiv propagandistic în Republica Moldova”.

Este declarația analistului politic, Vladimir Socor.
„Kremlinul nu s-a schimbat. O realitate pe care o constatăm, în fiecare zi, nu numai în Republica Moldova, o constatăm şi în Caucaz, şi în Asia Centrală, şi în relaţia Kremlinului cu Occidentul. Şi nu numai în probleme de politică externă care formează un obiect tradiţional al litigiilor dintre marile puteri. Asistăm la această întoarcere antioccidentală a Kremlinului şi pe planul normelor şi al valorilor.
Mai ales în ultimii doi ani, aş spune, Kremlinul, ca niciodată în trecut, respinge în mod categoric sistemul de norme şi valori occidentale, propovăduindu-l pe al său propriu şi în această lumină se explică apariţia în Republica Moldova a purtătorilor de mesaj ai politicii ruseşti, care nu numai vin cu un mesaj geopolitic. Vin cu un mesaj de norme şi standarde contrar Occidentului şi corespunzător Rusiei”, a declarat Socor într-un interviu pentru Europa Liberă.
Potrivit analistului, Republica Moldova este avantajată de faptul că nu are hotar comun cu Rusia și ar trebui să consolideze din răsputeri independența Ucrainei.
„Cred că Moldova va avea un parcurs destul de liniştit până la Vilnius cu condiţia să nu asistăm la eventuale ciocniri orchestrate din exterior pe linia de demarcaţie în Transnistria sau în interiorul Republicii Moldova”, susține Socor.
Vladimir Socor a mai spus că politica rusească se adresează anumitor zone din Republica Moldova, locuite preponderent de rusofoni, precum Bălți sau chiar UTA Găgăuzia.
Socor mai crede că intenția Rusiei de a asigura forțele de pacificatori cu elicoptere are scopul de a „permanentiza ocupația militară”.


