Ссылка скопирована
România deschide mai multe secţii de votare în R. Moldova
România îşi măreşte numărul secţiilor de votare în Republica Moldova. Astfel, pentru scrutinul de duminică, cetăţenilor români din ţara noastră le sunt puse la dispoziţie 19 secţii de votare, cu 5 mai mult faţă de alegerile parlamentare din România, din 2008.

Iar participanţii la vot vor primi două buletine: unul pentru candidaţii la Camera Deputaţilor şi altul pentru candidaţii la Camera Senatului.
În timpul alegerilor parlamentare din România, de duminică, 9 decembrie, secţiile de votare în R. Moldova vor fi deschise între ora 7 şi 21. Faţă de scrutinul din 2008, anul acesta au fost deschise secţii de votare şi în raioanele Drochia, Ştefan Vodă, Cantemir, Teleneşti. În capitală vor fi deschise 4 secţii de vot.Actele necesare participării la scrutin sunt paşaportul românesc cu domiciliul în R. Moldova, sau paşaportul românesc cu domiciliul în România, însoţit de buletinul de identitate moldovenesc împreună cu anexa. Cetăţenii români mai pot vota în R. Moldova cu paşaportul românesc cu domiciliul în România, însoţit de permisul de şedere în R. Moldova.
Conform practicilor anterioare, ambasadorul României în Moldova, Marius Lazurca spune că la scrutinul de duminică prognozează un număr de peste 10 mii de votanţi.


