Rogozin a stat la sfat cu Voronin, în cadrul vizitei sale
Deşi a venit într-o vizită privată şi a declarat că nu va avea întâlniri cu oficialii de la Chişinău, viceprim-ministrul rus, Dumitri Rogozin, a purtat discuţii cu mai mulţi politicieni moldoveni.

Acesta a fost surprins în timpul concertului organizat de Ambasada Rusiei în Moldova cu ocazia Zilei Victoriei, cum discuta cu preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin. Aceştia au stat la ceeaşi masă cu businessmanul Ilan Shor.
Rogozin a ieşit şi cu un mesaj de felicitare în cadrul concertului organizat de Ambasada Rusiei în Moldova, dedicat Zilei Victoriei. Acesta a menţionat că va fi foarte fericit dacă Moldova va sărbători, aşa ca astăzi, în fiecare an ziua de 9 mai.
Viceprimierul rus a întreprins o vizită şi în partea stângă a Nistrului, unde a mers cu daruri pentru locuitorii de acolo. În cadrul vizitei la Tiraspol, oficialul rus a spus că, până la sfârşitul anului, în regiune vor fi deschise mai multe spitale şi cinci grădiniţe. Totodată, vor fi donate, din partea Rusiei, patru ambulanţe.


