Reuniunea de la Viena a luat sfârşit! S-au întâlnit, au discutat şi atât!
Chişinăul şi Tiraspolul trebuie să-şi dubleze eforturile pentru realizarea unor progrese mai concrete. Declaraţia a fost făcută de către ambasadorul Erwan Fouéré, reprezentant special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru reglementarea conflictului transnistrean. Astăzi la Viena s-a încheiat reuniunea în formatul 5+2 care a durat două zile.

„Avem nevoie de un impuls pozitiv pentru a avansa, în baza încrederii şi înţelegerii reciproce, în rezolvarea problemelor concrete. Scopul OSCE este de a încuraja progresul în toate domeniile şi pentru a ne apropia de o soluţie globală a conflictului transnistrean”, a declarat ambasadorul.
Potrivit participanţilor, reuniunea s-a bazat pe agenda stabilită la ultima şedinţă din aprilie, iar discuţiile s-au axat pe problemele socio-economice.
Potrivit pretinsului ministru de externe din stânga Nistrului, Nina Ştanschi, pe unele aspecte ale negocierilor părerile părţilor au coincis, pe altele mai puţin. „Astfel ne pregătim deja pentru următoarea rundă de negocieri care va avea loc în septembrie”, a menţionat aceasta.
La rândul său vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov a declarat că de la astfel de reuniuni încă este devreme de aşteptat decizii revoluţionare. „Până acum am discutat subiectele tehnice, iar de acum trecem la discuţiile problemelor de substanţă”, menţionat Carpov.
Părţile au mai declarat că au discutat despre circulaţia liberă pentru toate categoriile de cetăţeni între cele două maluri, despre înlesnirea deplasării pe teritoriul din dreapta Nistrului pentru cetăţenii ruşi şi ucraineni din regiunea transnistreană, dar şi despre problemele pe care le întâmpină cele opt şcoli cu predare în grafie latină din enclava separatistă.
Referitor la cetăţeanul moldovean Alexandru Ursu condamnat ilegal de către autorităţile separatiste la 15 ani de privaţiune de libertate, Ştanschi a declarat că această problemă nu ţine de competenţa formatului 5+2.


