Reprezentantul special al OSCE speră că reuniunea 5+2 ar putea fi desfășurată în aprilie
Reprezentantul special al OSCE pentru reglementarea transnistreană, Franco Frattini, speră că autorităţile de la Chişinău şi Tiraspol vor lua măsuri concrete care vor crea premise pentru desfăşurarea unei noi runde de negocieri în formatul "5+2" în luna aprilie.

Despre aceasta el a declarat la Academia Diplomatică de la Moscova, unde a ţinut o prelegere.
Potrivit agenţiei Infotag, expertul rus Andrei Deviatkov, care a participat la eveniment, a scris într-un articol că "măsurile concrete presupun soluţionarea problemelor precum plăcuţele transnistrene de înmatriculare a automobilelor, cooperarea în domeniul telecomunicaţiilor, posibilitatea deplasării vehiculelor de mare tonaj pe podul peste Nistru, restabilirea drepturilor de proprietate în Transnistria pentru agricultorii moldoveni".
"Chiar dacă Frattini este optimist în privinţa negocierilor dintre părţi, el menţionat că este îngrijorat de faptul că reglementarea conflictului ar putea fi politizată de către Chişinău din cauza alegerilor parlamentare viitoare, adăugând că, în timpul vizitei sale în capitala Moldovei în luna martie, va încerca să transmită autorităţilor ideea că aceasta este "o cale greşită", a remarcat Deviatkov.
Potrivit expertului, "Frattini a menţionat că, în cazul în care Chişinăul şi Tiraspolul vor îndeplini agenda actuală a măsurilor de consolidare a încrederii, pasul următor ar putea fi un acord bancar, deoarece companiile transnistrene au nevoie de o libertate mai mare de acţiune în ceea ce priveşte tranzacţiile bancare".
În opinia sa, reglementarea transnistreană nu este "o sarcină ambiţioasă pentru Franco Frattini, însă experienţa sa internaţională şi cunoaşterea politicii europene vor juca un rol pozitiv în procesul de negocieri".
Franco Frattini este un politician italian, care, în diferite perioade, a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene (2004-2008) şi ministrul de externe al Italiei (2002-2004, 2008-2011). Italia deţine preşedinţia OCSE în anul 2018.