Reprezentanţii Chişinăului şi Tiraspolului vor patrula în comun pe rîul Nistru
Un nou domeniu de colaborare dintre Chişinău şi Tiraspol a fost identificat – combaterea braconajului pe cel mai mare rîu al ţării, Nistru.

Premierul Vlad Filat a solicitat astăzi, în cadrul şedinţei Guvernului, introducerea patrulărilor comune pe rîu pentru eliminarea acestui fenomen periculos pentru mediul ambiant.
După cum relatează TRIBUNA, Vlad Filat a spus că sîmbătă personal a fost pe rîul Nistru şi a ridicat mai multe plase instalate de braconieri. El s-a arătat indignat de faptul că la faţa locului nu era nici un inspector dintre acei care au în atribuţie combaterea braconajului.
Vlad Filat a cerut responsabililor să vină cu propuneri de modificare a legislaţiei în vigoare în vederea combaterii braconajului, solicitînd, de asemenea, interzicerea pescuitului industrial.
„Noi nu sîntem în situaţia în care să tolerăm activitatea unor oameni, care, reieşind din interese proprii, aduc grave prejudicii statului”, a declarat Primul ministru.


