point news
Новости
  • 19
  • 0
  • 5534

Renato Usatîi riscă doi ani de închisoare, pentru că l-a amenințat pe Nicolae Timofti

Renato Usatîi este urmărit penal de Procuratura Generală. Foto: unimedia.info
Renato Usatîi este urmărit penal de Procuratura Generală. Foto: unimedia.info

Renato Usatîi este urmărit penal de Procuratura Generală.

Instituţia a dat curs unui demers parvenit de la Preşedinţie care a solicitat examinarea legalităţii acţiunilor întreprinse acum câteva zile de liderul Partidului Nostru, în special ingerinţa în activitatea preşedintelui Timofti şi ameninţarea sa cu vătămarea integrităţii corporale şi a sănătăţii.

În rezultatul examinării respectivei sesizări și a circumstanțelor cazului, Procuratura Generală a pornit urmărirea penală în baza art.349 alin.(1) Cod penal (ameninţarea cu violenţa săvârşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere).

Pentru comiterea acestei infracţiuni, se prevede amendă în mărime de la 300 la 1000 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 180 de ore, ori închisoare de până la 2 ani.

Amintim că, procurorul general, Corneliu Gurin, a fost întrebat, în Parlament, după ce i-a fost audiat raportul, dacă președintele a sesizat Procuratura Generală referitor la presiuni din partea Partidului Democrat. Răspunsul oficialului:

„Noi am primit o sesizare din partea Presedinției, însă este pe alt caz".

Ulterior, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Maria Vieru, a declarat că procuratura a primit o sesizare de la președinție, dar cu referire la Renato Usatîi.