Referendum privind abrogarea sistemului mixt. Ce crede Candu
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, nu crede că va avea sorți de izbândă referendumul privind abrogarea sistemului mixt de vot și asta pentru că în spatele inițiatorilor ar sta unele forțe politice.

„Este o inițiativă pe care au dreptul să și-o asume cei din așa-numita societate civilă, fiindcă eu văd mai multă tentă politică în cazul de față. Eu văd că deja se depășește elementul de societate civilă, dar să nu întrăm în calificative”, a declarat Candu în cadrul unei emisiuni televizate, fiind citat de Ziarul Naţional.
Potrivit sursei citate, este consfințit în Constituție faptul că cetățenii pot cere modificarea legislației prin intermediul unui referendum. „Este clar prevăzută procedura, numărul de semnături. Dacă vor reuși, atunci bravo, jos pălăria în fața lor. Dar, toate măsurătorile, toate sondajele de opinie, arată că majoritatea cetățenilor R. Moldova doresc sistemul electoral mixt și vor să-și aleagă direct reprezentantul lor în Parlament. De aceea, tind să cred că va fi un exercițiu eșuat. Totuși, inițiativa le aparține și sunt liberi s-o realizeze”, a conchis Andrian Candu.
Mai multe organizații neguvernamentale din R. Moldova au anunțat săptămâna aceasta că inițiază un referendum legislativ de anulare a sistemului mixt, aprobat de Parlament în vara anului 2017.


