Record absolut al liberalilor din Republica Moldova!
Deputații liberali sînt campioni absoluţi în raport cu alţi subiecţi care au dreptul de a sesiza Curtea Constituţională (CC) şi chiar au stabilit un record în acest sens – timp de aproximativ un an de zile, aceștia au depus 12 sesizări la CC, toate fiind soluționate pozitiv.

După cum relatează TRIBUNA, seria victorioasă a liberalilor a început la 22 aprilie 2014 atunci cînd CC a declarat neconstituţional decretul preşedintelui, Nicolae Timofti, prin care Vlad Filat a fost desemnat candidat la funcţia de Prim-ministru. De atunci, PL a obținut doar victorii la Înalta Curte.
Sesizările au vizat: atribuțiile Prim-ministrului interimar, interimatul funcției de Președinte al Parlamentului (cerere parțial satisfăcută), revocarea din funcție a unui demnitar de la Curtea de Conturi și a directorului general al ANRE, denumirea limbii de stat, reorganizarea instituțiilor medico-sanitare publice, plafonarea taxele locale, scutirea unui agent economic de taxe și impozite, „Legea 2%”, cotele accizelor la importul mijloacelor de transport, controlul preventiv a legilor nepublicate și nepromulgate etc.


