theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
26 Февраля 2013, 16:18
583
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Recean îi închide gura lui Lupu

După ce ieri președintele PD, Marian Lupu, se întreba retoric în cadrul unei emisiuni tv, de ce Ministerul de Interne și FISC-ul nu dezvăluie încălcările depistate la Metalferos, din moment ce Nicolae Vicol susține că a fost reținut pentru că ar fi descoperit încălcări grave la această întrepprindere

Din iulie 2011 Procuratura Generală a înlăturat poliția din investigațiile legate de acest dosar.
Din iulie 2011 Procuratura Generală a înlăturat poliția din investigațiile legate de acest dosar.

Astăzi MAI vine cu o precizare în care anunță că un dosar privind cazul Metalferos a fost instrumentat încă în 2011, dar acesta a fost ridicat de Procuratura Generală și de atunci nu se mai știe nimic despre el.

Potrivit Ministerului de Interne, în dosarul Metalferos au existat două cauze penale pornite în baza articolelor 243 și 244 al Codului Penal – spălarea de bani și evaziune fiscală.

Conform informațiilor din dosar, Metalferos ar fi efectuat tranzacții prin intermediari înregistrați în zone offshore din Belize și Insulele Virgine, precum și în Noua Zeelandă, prin care erau ascunse diferențe considerabile de preț.

În plus, compania a ascuns în perioada 2006-2011 cifra reală a metalelor exportate. Compararea cantității de metal declarat în perioada 2006-2011 și a cantității de metal livrat a fost de 231 mii tone de metal, astfel 729,2 milioane de lei nu au ajuns în conturile întreprinderii.

Pe lângă aceste prejudicii aduse statului, Metalferos, conform dosarelor, ar fi legalizat deșeuri de metale achiziționate ilegal, prin intermediul altei companii, ceea ce ar fi adus statului un prejudiciu de 62,6 milioane de lei, prin evitarea achitării de TVA.

MAI anunță că în iulie 2011 la acest dosar a făcut referință și premierul în cadrul unei apariții publice. A doua zi după declarațiile Primului Ministru, Procuratura Generală a descins la MAI și a ridicat dosarul și probele în dosar.

Din iulie 2011 Procuratura Generală a înlăturat poliția din investigațiile legate de acest dosar.

MAI își exprimă disponibilitatea să ofere procuraturii tot suportul pentru investigarea acestui și altor dosare retrase de Procuratura Generală înainte de 21 ianuarie 2013.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована