Reactia Coaliţiei Pro-Europene la ieşirea Moldovei din CSI
Partidul Democrat nu va susţine inţiativele depuse în Parlament privind ieşirea Republicii Moldova din Comunitatea Statelor Independente. Cel puţin aşa a declarat vicepreşedintele Parlamentului, deputatul democrat Andrian Candu, astăzi, în cadrul unui briefing de presă.

“Să spui acum că vrei să ieşi din CSI este o declaraţie pur politică. În actualul context, nu trebuie să ne lansăm în declaraţii politice, ci să evaluăm corect impactul unor astfel de decizii radicale asupra ţării noastre”, replicat astăzi vicepreşedintele Parlamentului, Andrian Candu. “Suntem pentru asocierea Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi vom depune toare eforturile în acest sens, însă vom susţine şi aflarea ţării noastre în CSI, atât timp cât acest lucru nu este incompatibil cu integrarea europeană”, a mai spus fruntaşul decmocrat.
Reamintim că Partidul Liberal Reformator a depus un proiect de lege care prevede retragerea Republicii Moldova din Comunitatea Statelor Independente (CSI). Iniţiativa este determinată de “acţiunile Federaţiei Ruse, care sunt ilegale şi abuzive, contrare normelor internaţionale”. Şi grupul Partidului Liberal a înregistrat oficial o iniţiativă similară.


