Râzi, clovnule! sau Cântece în loc de pâine
Ultimele pozne ale lui Mihai Ghimpu i-au întărit complet postura de clovn al politicii moldovenești.

Șou mast gou on
Denumirea inițială a unei opere recunoscute a lui Leoncavallo era „Pagliacci”, la numărul singular. Subiectul ei inspira multe vedete, printre care se numără străinul Freddie Mercury și localul Mihai Ghimpu. Primul a interpretat piesa care a intrat în muzica clasică mondială. Al doilea urmează direct cuvintele ariei Vesti la Giubba! (E timpul să evoluez! E timpul să-mi pun costumul!), probabil visând la fel să intre în istorie, dacă nu în cea mondială, atunci măcar în cea locală.
Trebuie să recunoaștem, o face cu măiestrie! Pe semne că dușurile subacvale și comunicarea strânsă cu Decebal și cu tizul Mihai Viteazul i-au fost de folos. Mai pe scurt, săptămâna trecută Ghimpu a făcut-o lată!
Mai întâi, în calitate de membru al comisiei juridice, el solicita candidaților la funcția de membri ai comisiei de etică să recite poezii (?!) și făcea glume pe seama numelui unui candidat la concurs. Straniu că niciunul dintre solicitanți nu a avut curajul să-l trimită cât mai departe. Se pare că avem probleme la capitolul demnității și umorului nu doar printre politicieni.
Mai apoi, deja în calitate de deputat și lider de partid, răspunzând la întrebările Comisiei de anchetă pe cazul Paciu, a spus următoarele – mergeți la Colonița și întrebați acolo cine este Ghimpu. Aduce aminte de un alt tiz al principalului liberal, care propunea să se meargă la Kiev pentru a întreba cine era Panikovskii înainte de revoluție.
Și, în sfârșit, la o întâlnire cu studenții, el a criticat dur o televiziune, promițând chiar că o va închide. Cu toate astea, apărându-se ca el chipurile nu-i lustruiește ciubotele lui Plahotniuc. El știe mai bine. Desigur, puține șanse că un oligarh poartă ciubote…
De ce să promovăm mitocănia?
Deci, probabil deja toți s-au obișnuit cu isprăvile mitocane ale lui Mihai Fiodorovici. Unii dintre politologi chiar sunt de părere că astfel el își mai ridică ratingul care a scăzut. Desigur, întotdeauna există un procent marginal de electorat care votează pentru clovni și bufoni. Cu părere de rău, printre ei se găsesc și unii inteligenți rătăciți. Cu siguranță, ei devin tot mai puțini. Tradițional, sunt bucuroși și unii jurnaliști. Nu trebuie să te chinui, dar ai știri de top. Cu toate că până la Jirinovskii mai are mult. Deocamdată. Că doar noi această nulitate o promovăm gratuit. Voi reaminti că recent, la un alt post de televiziune, el a numit toată presa din țară cumpărată și răs-cumpărată.
Păi poate toți împreună vor înceta să promoveze și să tirajeze această mitocănie? Să nu mai fie arătat la televizor, să nu mai fie scrise articole despre el în ziare. Lasă-l să plece în Colonița. Și acolo să-și joace spectacolul. No! Pagliaccio non son! (Nu! Eu nu sunt clovn!). Poate cineva îl va crede…


