„Raportul BEM”, prezentat în ședință închisă
Raportul Comisiei parlamentare de anchetă privind elucidarea situației pe piața financiară și valutară va fi prezentat în plenul Legislativului cu ușile închise.

Solicitarea a venit de la președintele comisiei, Marcel Răducan, care a motivat că vor fi prezentate informații din documente atribuite la secret de stat și, în plus, organele de forță ar fi cerut ca raportul să nu fie făcut public pentru a nu prejudicia ancheta inițiată în cazul BEM, Banca Socială și Unibank. Fracțiunea socialiștilor și cea a liberalilor au insistat ca ședința Parlamentului să fie publică.
„O bună parte din informațiile care se includ în raportul pretins secret deja s-au făcut publice. Să dăm dovadă de deschidere față de cetățeni și față de presă. Dacă sunt informații care se consideră secrete, la indicația Parlamentului, să fie de urgență desecretizate”, a propus socialistul Igor Dodon.
„Oferirea unei garanții de stat de către BNM pentru credite la BEM, Banca Socială și Unibank pentru a evita criza financiară nu este un secret. Am mai avut o comisie de anchetă condusă de Oleg Reidman care a prezentat raportul în ședință închisă. Atunci se cerea un miliard pentru a salva BEM, acum e vorba de zece miliarde pentru a salva trei bănci. Iată ce înseamnă ședința secretă”, a adăugat liderul PL, Mihai Ghimpu.
Propunerea deputatului Marcel Răducan privind declararea caracterului secret al ședinței a fost supusă votului și a fost susținută de parlamentarii din PLDM, PD și PCRM.
În replică, socialistul Igor Dodon a anunțat că fracțiunea sa părăsește ședința și va prezenta presei un raport alternativ al Comisiei de anchetă pentru elucidarea situației pe piața financiar-bancară.
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a anunțat 15 minute de pauză pentru a pregăti sala pentru o ședință secretă. „Trebuie să fie instalate aparate de bruiaj ca să nu fie posibilă comunicarea din interiorul sălii”, a precizat Candu.


