Răbdarea lui Filat a ajuns la limită
În cadrul conferinţei susţinute astăzi în legătură cu ultimile evoluţii social-politice din ţară, ex-premierul Vlad Filat, preşedinte al PLDM, a refuzat să răspundă acuzaţiilor făcute, recent, de controversatul om de afaceri, Renato Usatîi.

Cu toate acestea, Filat nu exclude să-l atragă pe Usatîi în justiţie, pentru calomniere.
„În primul rînd, acuzaţii poate face doar instituţiile abilitate prin lege. Pînă în prezent, n-am acţionat în judecată nici politicieni, cu barbă sau fără, nici jurnalişti şi nici o instituţie media. De acum înainte, îmi rezerv acest drept”, a declarat Vlad Filat, atunci cînd a fost întrebat despre acuzaţiile aduse de Usatîi.
Deşi a spus că nu cunoaşte care sînt acuzaţiile aduse de Usatîi, dar a precizat că „decizii în acest sens vor fi luate”, a precizat el.
Din precizarea făcută de preşedintele PLDM reiese clar că, începând de azi, toţi jurnaliştii şi comentatorii politici incomozi ex-premierului devin ţinte sigure pentru procese de calomnie. Reamintim că de pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe a executivului a fost retras, la insistenţa presei, un proiect de hotărâre de guvern care prevedea cenzura internetului.


