Putin, felicitat de Voronin și Dodon, ironizat de Chirtoacă
Președintele PCRM, Vladimir Voronin, a expediat astăzi o scrisoare de felicitare la adresa lui Vladimir Putin, exprimându-și speranța că victoria acestuia va contribui pozitiv la dezvoltarea relațiilor moldo-ruse. „La 4 martie a câștigat în primul rând poporul rus, care a ales calea dezvoltării previzibile. Această alegere a fost făcută în cadrul unei lupte democratice, cinstite între dumneavoastră și oponenți.

Rusia a făcut încă un pas curajos înainte. Sunt sigur că experiența și calitățile dmvs de politician vor contribui la modernizarea țării, la consolidarea rolului ei internațional și la formarea în spațiul CSI a unei atmosfere de colaborare. Sper din suflet că relațiile moldo-ruse vor fi marcate de planuri ambițioase și consistente”, scrie Voronin.
Și liderul socialiștilor, Igor Dodon, l-a felicitat pe Putin, dorindu-i sănătate, fericire şi noi realizări majore. „Din numele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, precum şi din numele meu personal, permiteţi-mi să vă felicit cu victoria convingătoare, pe care aţi obţinut-o la alegerile prezidenţiale din Federația Rusă. Această victorie reprezintă garanţia stabilităţii şi cursului corect de dezvoltare al Rusiei, precum şi consolidează convingerea că relaţiile de colaborare dintre statele noastre se vor dezvolta în ascensiune, întru beneficiul ambelor state”, se spune în scrisoarea lui Dodon.
Primarul Capitalei, prim-vicepreședinte al Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă a comentat mai special victoria președintelui Federației Ruse, vorbind despre mai multe așteptări în legătură cu revenirea lui Putin în fotoliul prezidențial. „Știu că acum se vor înghesui mulți să felicite, să facă transfer de imagine și să uite ce s-a întâmplat și se întâmplă cu noi. Trebuie doar să luăm act de revenirea lui Putin la putere. Trebuie să ținem cont de faptul că teritoriul Republicii Moldova se află în continuare sub ocupație, deși de zece ani el se află la putere. Să sperăm că nu va mai face adresări către oficialii transnitreni cu „domnule președinte” și nu va spune „republica moldovenească nistreană”, așa cum a făcut-o cât timp era prim-ministru. Sper că vinurile nostre vor fi bune de consum, nu doar de vopsit gardurile”, a declarat acesta, adăugând că Republica Moldova ar trebui să-i mulțumească lui Putin pentru majorarea de 5 ori a prețlului la gaze naturale.UNIMEDIA precizează că Vladimir Putin a câștigat detașat alegerile prezidențiale din 4 martie, obținând peste 60% din voturile alegătorilor.


