PSRM vrea să interzică relatările în presă despre homosexualitate: Este o perversiune
Socialiștii vor ca minorii să fie protejați de tot ce înseamnă homosexualitate, prin interzicerea apariției în presă a informațiilor despre acest fenomen.

Un grup de deputați din fracțiunea PSRM au înregistrat la Parlament un proiect de lege în acest sens, scrie unimedia.info.
Potrivit autorilor, homosexualitatea este o perversiune sexuală, iar organizarea manifestaţiilor în locuri publice, afişarea de pancarde și diseminarea materialelor informative care conţin informaţie despre orientarea sexuală au un impact negativ asupra dezvoltării psiho-emoţionale a copiilor care s-au născut şi au crescut într-o familie constituită din bărbat şi femeie.
„In situaţiile în care copii s-au născut sau au crescut în familii incomplete ei au fost informaţi că au/au avut mamă şi tată, ei au văzut modelul unei familii şi a unor relaţii tradiţionale”, spun autorii.
Informaţia publică trebuie să favorizeze bunăstarea socială, spirituală, morală a copilului şi să influenţeze pozitiv copilul. Viaţa privată, relaţiile şi orientările sexuale nu trebuie să fie afişate în mod public, nu trebuie să promoveze un comportament indecent şi impunitiv, spun autorii documentului.
„Din lipsa unei experienţe de viaţă şi a vârstei fragede a copiilor, informaţia despre homosexualitate poate afecta în mod ireversibil psihicul copilului. Deoarece copii nu se pot apăra de sine stătător ei au nevoie de suportul maturilor pentru a percepe corect valorile societăţii. Interesul superior al copilului trebuie să prevaleze atunci cînd sunt adoptate decizii de orice nivel, inclusiv prin interdicţia de a promova relaţiile homosexuale”, spun autorii.


