theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
11 Сентября 2013, 12:20
529
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

PSRM solicită audieri publice în cazul BEM

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) solicită convocarea şedinţei extraordinare a Parlamentului şi organizarea obligatorie a audierilor publice în cazul Băncii de Economii (BEM) şi al altor instituţii care urmează a fi supuse înstrăinării şi/sau privatizării ulterioare.

Anterior și PCRM a solicitat convocarea de urgență a ședinței Parlamentului.
Anterior și PCRM a solicitat convocarea de urgență a ședinței Parlamentului.

 Totodată, PSRM solicită investigarea cazurilor de către organele abilitate şi tragerea la răspundere, inclusiv penală, a tuturor celor care poartă vina pentru aceste acţiuni.PSRM susține că ședința extraordinară a Parlamentului ar trebui să aibă un caracter deschis.
Socialiștii cer, de altfel, abrogarea legii prin care au fost excluse din lista bunurilor nepasibile de privatizare întreprinderile statului cu caracter strategic pentru dezvoltarea economiei Moldovei. Socialiștii afirmă că au înregistrat deja un proiect de lege în acest sens.
“PSRM consideră că naționalizarea activelor de care a fost deposedat ilegal statul este cea mai corectă și probabil singura soluție. Statului și cetățenilor trebuie să le fie întoarse acele instituții care timp de ani au activat în beneficiul lor. PSRM se va adresa tuturor misiunilor diplomatice acreditate la Chișinău pentru a interveni în stoparea acestor acțiuni, așa cum s-a întâmplat anterior în cazul Agroindbank și altor instituții”, susțin socialiștii.
Formațiunea spune că “autoritățile corupte înțeleg că le-a rămas să guverneze o perioadă scurtă de timp și fac tot posibilul ca să vândă sau să reîmpartă tot ce mai are un preț și prezintă interes în Republica Moldova. Pe lista de așteptare sunt și alte întreprinderi importante din țară, cum ar fi SA “Moldtelecom”, SA “Aroma”, Combinatul de vinuri Ialoveni, CET-urile, RED-urile, dar și altele”.
PSRM face apel către toate forțele politice parlamentare și extraparlamentare, către reprezentanții societății civile de a se opune în cel mai categoric mod „dezmățului organizat de către actuala guvernare”.
Anterior și PCRM a solicitat convocarea de urgență a ședinței Parlamentului. Comuniștii susțineau că ședința extraordinară a Parlamentului trebuie să fie organizată pe data de 12 septembrie.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована