PSRM propune formarea unei noi coaliții
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) propune formarea unei noi coaliții de opoziție formată din forțele politice patriotice. Potrivit socialiștilor, aceasta va purta numele „Pentru Moldova” și va lupta contra „unui pericol comun, care poartă numele de unionism”.

„Acest pericol este atât de mare, încât doar unitatea durabilă a tuturor forţelor patriotice este capabilă să-l prevină. Partidul Socialiştilor vine cu un apel către toate forţele patriotice de a forma o coaliţie unică de opoziţie „Pentru Moldova”, care va asigura pentru toţi posibilitatea de coordonare a eforturilor în cadrul tuturor acţiunilor noastre de mai departe.
Cu toate diferenţele ce există între noi, avem un scop unic şi un singur inamic, acest lucru fiind demonstrat de evenimentele de la Bălţi”, se anunță într-un comunicat al formațiunii.În context, socialiștii condamnă organizarea la Bălți a Marșului Unirii, precum și cazurile de violenţă, care au fost înregistrate, iar vinovați îi consideră pe organizatorii Marșului.
De asemenea, ei au reiterate faptul că Moldova trebuie federalizată din cauza diversei componențe etnice a populației.„Evenimentele din 5 august au confirmat o dată în plus că Republica Moldova, care are în componenţa sa regiuni diferite din punct de vedere al componenţei etnice şi structurii sociale, stă în pragul dezmembrării teritoriale. Federalizarea Moldovei este unica posibilitate de a preveni dezintegrarea unui stat unic”, susțin socialiștii.


