theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
6 Января 2012, 19:58
1 018
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

PSRM: Guvernarea speculează pe seama tragediei de la Vadul lui Vodă

Partidul Socialiştilor din R.Moldova (PSRM) cheamă la calm partidele politice din țară și să nu speculeze pe seama tragicului incident produs la postul trilateral de pacificare amplasat lângă localitatea Vadul lui Vodă. Socialiștii invită toţi actorii politici din ţară să se abţină de la orice acţiune care ar putea tensiona situaţia în zona de securitate şi regiune în general. PSRM califică încercarea unor formaţiuni politice aflate la guvernare de a folosi această tragedie în scopuri politice ...

Partidul Socialiştilor din R.Moldova (PSRM) cheamă la calm partidele politice din țară și să nu speculeze pe seama tragicului incident produs la postul trilateral de pacificare amplasat lângă localitatea Vadul lui Vodă.

Socialiștii invită toţi actorii politici din ţară să se abţină de la orice acţiune care ar putea tensiona situaţia în zona de securitate şi regiune în general. PSRM califică încercarea unor formaţiuni politice aflate la guvernare de a folosi această tragedie în scopuri politice şi electorale drept un gest necreştinesc şi jignitor faţă de rudele tânărului decedat.

„Considerăm extrem de importantă anchetarea urgentă a tuturor circumstanţelor în care s-a produs incidentul, pentru a stabili partea vinovată şi a normaliza climatul în relaţiile moldo-ruse”, se menționează într-un comunicat remis presei.

De asemenea, socialiştii cer din partea Guvernului prezentarea unui plan de măsuri concrete, ce va împiedica repetarea unor cazuri similare pe viitor. În context, membrii PSRM solicită acordarea unei atenţii sporite acţiunilor de dinamizare a negocierilor cu noua conducere de la Tiraspol, în cadrul formatului „5+2”, pentru a identifica soluţii ce vor uşura viaţa cetăţenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Pe 1 ianuarie, pe podul de la Vadul lui Vodă, un pacificator rus a împușcat mortal un tânăr de 18 ani, cetățean al Republicii Moldova. Ulterior, liderii principalelor formațiuni politice aflate la guvernare au condamnat incidentul, iar pe acest caz a fost pornită o amplă investigație. 

Ambasadorul rus, Valeri Kuzmin a declarat că pacificatorul a fost nevoit să tragă în tânăr, din motiv că mașina cu care se deplasa Pisari era furată, iar tânărul nu deținea permis de conducere. Ministerul de Interne a dezmințit declarațiile ambasadorului rus: mașina nu era furată, iar tânărului avea carnet de conducere. 

Ieri, Partidul Liberal a solicitat rechemarea din funcție a ambasadorului Federației Ruse în Republica Moldova, Valeri Kuzmin, în legătură cu declarațiile făcute de acesta după incident.

Foto: infoprut.ro


Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована