Prioritățile partidelor după alegerea Președintelui
După alegerea șefului statului, mai multe partide din Republica Moldova au anunțat care vor fi prioritățile lor pentru perioada imediat următoare. Declarații în acest sens reprezentanții formațiunilor politice au făcut în ultimele zile cu diferite ocazii.

După cum relatează TRIBUNA, în acest week-end și-au anunțat prioritățile Partidul Comuniștilor, Partidul Democrat și Partidul ”Acțiunea Democrată”.
Astfel, Partidul Comuniștilor și-a propus drept scop primordial debarcarea Alianței pentru Integrare Europeană de la putere. Comuniștii consideră că Alianța activează nelegitim, că Parlamentul trebuia dizolvat încă acum două luni și de organizat alegeri anticipate. Ei nu recunosc nici legalitatea alegerii Președintelui. Acum, PCRM se concentrează pe organizarea Congresului Civic, care urmează să aibă loc pe data de 1 mai și de la care comuniștii așteaptă soluții pentru viitorul Republicii Moldova.
Partidul Democrat intenționează să folosească perioada de circa trei ani care a rămas pînă la următoarele alegeri parlamentare pentru a-și consolida pozițiile și a deveni cea mai influentă formațiune politică din Moldova. Despre acest lucru a anunțat sîmbătă, în cadrul unei reuniuni pe linie de partid la Călărași, vicepreședintele PD, Vlad Plahotniuc.
Partidul ”Acțiunea Democrată” își propune drept scop pentru perioada imediat următoare organizarea unui referendum constituțional, în cadrul căruia cetățenii ar urma să se pronunțe asupra reducerii numărului de deputați în Parlament de la 101 la 71, introducerea sistemului electoral mixt și trecerea la sistemul de alegere a șefului statului direct de către popor.
Anterior, Partidul Liberal Democrat din Moldova a declarat că prioritatea sa, după alegerea Președintelui, este guvernarea eficientă a țării în condiții de stabilitate, astfel încît să fie implementat integral programul de activitate al actualului Guvern.
La rîndul său, Partidul Socialiștilor a declarat că o prioritate rămîne reformatarea puterii. Socialiștii cred că Alianța pentru Integrare Europeană de facto nu mai există și că alegerea altui Președintelui decît cel prevăzut de Acordul de constituire al AIE este un prim pas în acest sens.
În același timp, unele partide extraparlamentare de stînga au anunțat că vor folosi perioada de trei ani care a rămas pînă la următoarele alegeri parlamentare pentru a se consolida și a propune o soluție de alternativă cetățenilor la următorul scrutin.


