Primul consulat onorific al Moldovei în Ucraina, deschis la Vinița
La Viniţa a fost deschis primul consulat onorific al Moldovei în Ucraina. Acesta este amplasat în centrul oraşului, pe strada care poartă numele iluministului moldovean şi ucrainean Petru Movilă. Consul de onoare a devenit Mihail Kuniţki.

Ambasadorul RM în Ucraina, Ruslan Bolbocean, care a participat la ceremonia de inaugurare a consulatului, a spus că în curând consulate onorifice ale Moldovei vor fi deschise la Lvov şi Borispol, transmite infotag.md.
Acest lucru este determinat de faptul că numărul cetăţenilor Moldovei care traversează frontiera cu Ucraina este în creştere. În anul trecut, au fost peste 4 milioane de traversări ale cetăţenilor moldoveni.
În prezent, în Ucraina funcţionează Ambasada Moldovei la Kiev şi un consulat la Odessa.


