Președinta Lituaniei, către Nicolae Timofti: „Nu putem trăi viețile voastre”
Aflată într-o vizită oficială la Chișinău, președinta Lituaniei, Dalia Grybauskaitė, a reiterat sprijinul plenar pentru integrarea europeană a R. Moldova, dar a ținut să atenționeze autoritățile moldovenești că viitorul R. Moldova va depinde doar de acțiunile acestora.

„Noi vă vom sprijini, dar viitorul vi-l asumați voi. Nu putem trăi vieţile voastre”, a declarat Dalia Grybauskaitė în cadrul unei conferințe de presă susținută împreună cu președintele R. Moldova, Nicolae Timofti.
Președinta Lituaniei a avut un mesaj și pentru întreaga clasă politică din R. Moldova. Oficialul a explicat că, după ce țara sa a devenit independentă la începutul anilor '90, partidele politice au convenit de comun acord să stabilească aderarea la UE şi NATO drept priorităţi majore în activitatea lor.
„Astăzi, Fondul Monetar Internaţional a recunoscut Lituania drept „stat dezvoltat”. Acesta este rezultatul acelui acord între partidele din Lituania”, i-a atenționat președinta pe politicieni despre importanța existenței unui consens politic cu privire la viitorul țării.
Cu ocazia vizitei sale în R. Moldova, Dalia Grybauskaitė a fost decorată cu „Ordinul Republicii” de către Nicolae Timofti, care a ținut să-i mulțumească pentru susținerea constantă a eforturilor de integrare europeană a R. Moldova.
„Ne bucurăm pentru orice succes al Lituaniei, realizările dvs. sunt un exemplu demn de urmat pentru noi. Putem merge pe acest drum, având exemplul Lituaniei în față", a declarat Timofti.


