theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
5 Марта 2018, 12:37
1 042
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Preşedintele Igor Dodon și soţia sa au petrecut patru zile la Berlin

Preşedintele Igor Dodon a petrecut împreună cu soţia sa Galina patru zile la Berlin.

Preşedintele Igor Dodon și soţia sa au petrecut patru zile la Berlin.
Preşedintele Igor Dodon și soţia sa au petrecut patru zile la Berlin.

Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta scrie presa afiliată preşedintelui, care a publicat şi fotografii cu familia prezidenţială la aeroportul din Berlin. Ei au fost însoţiţi de Ambasadorul Moldovei în Germania, Oleg Serebrian.

Este pentru prima dată în cele 14 luni de aflare în funcţia de preşedinte când Igor Dodon nu a publicat în cadrul vizitei sale peste hotare niciun mesaj şi nicio fotografie pe pagina sa de Facebook. Anterior, el făcea acest lucru cu regularitate, chiar şi în cazurile vizitelor private, aşa cum a fost în martie anul trecut în Ungaria sau în timpul vacanţei în Rusia, Italia, Austria şi alte ţări.

Serviciul de presă al Preşedintelui s-a limitat la un comunicat în care menţionează că Preşedintele a avut întrevederi cu "reprezentanţi ai Cancelarului Federal al Germaniei, ai Ministerului de Externe şi cu deputaţi din Bundestagul german". În comunicat nu sunt prezentate nici numele, nici funcţiile funcţionarilor şi deputaţilor şi nici partidele pe care le reprezintă. 

Anterior, presa din Moldova a comunicat că vizita în Germania est una privată, iar Dodon are planificate întrevederi doar cu persoane neoficiale şi cu reprezentanţii forţelor de extrema stângă din Bundestag.

În comunicat se arată că "au fost multe întrevederi şi discuţii informale, extrem de utile şi importante cu reprezentaţii acestor şi a altor instituţii".

Presa proprezidenţială informează că "vizita Preşedintelui la Berlin a durat patru zile, timp în care Igor Dodon a avut un şir de întâlniri importante", iar "pentru călătoria de întoarcere, Preşedintele şi soţia lui au ales o cursă obişnuită a unei companii low-cost".

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована