Premierul român, despre reformele și schimbarea sistemului electoral din R.Moldova
Republica Moldova este prima țară pe care o vizitează Mihai Tudose în calitate de premier, fapt care se datorează „atașamentului Guvernului român față de Republica Moldova”. La o conferință de presă alături de premierul moldovean, Pavel Filip, Mihai Tudose s-a pronunțat și cu privire la schimbarea sistemului electoral din Republica Moldova.

Întrebat de jurnaliști despre schimbarea sistemului electoral, efectuată ieri la Chișinău, prim-ministrul român a preferat să nu se dea prea mult cu părerea, menționând că este important ca să nu fie încălcate normele democratice și să fie păstrat parcursul european, scrie independent.md.
„Schimbarea acestui sistem e un drept al Parlamentului. E schimbarea unui sistem democratic cu alt sistem democratic. Nu e nimic ieșit din comun. Ceea ce e ieșit din comun este distorsionarea realității a celor care au dus mesajul la Bruxelles complet diferit. România și-a modificat și ea de câteva ori sistemul de vot. Guvernul de la Chișinău va trebui să fie mai atent să explice de ce se întâmplă unele lucruri”, a mai adăugat Tudose.
Pe de altă parte, europarlamentarul Siegfried Mureșan a declarat astăzi că dacă „Mihai Tudose dorește ca Republica Moldova să aibă un viitor european, trebuie să ceară clar politicienilor de la Chișinău, să retragă modificarea legislației electorale votată ieri”.
Premierul român a mai adăugat că România va fi aproape și va susține în continuare Guvernul, subliniind, totodată, faptul că „România rămâne un avocat al Republicii Moldova pe plan internațional”.
Cât despre reforma Guvernului, Mihai Tudose a precizat că „indiferent de cum sunt aleși cei aleși și ce tip de guvern susțin, e importantă continuitatea în proiecte”.
Potrivit prim-miniștrilor, o ședință comună de Guvern va avea loc la toamnă la Chișinău, până atunci însă mai multe întâlniri între miniștri vor avea loc pentru a menține și a îmbunătăți colaborarea dintre Guverne.
Menționăm că, prim-miniștrii vor participa și la ceremonia de transmitere a microbuzelor, donate de Guvernului României.


