Premierul Filat, între demisie şi demitere!
După câteva săptămâni în care zvonurile privind plecarea sa din funcţia de premier, de bună voie ori silit de anumite conjuncturi, premierul Vlad Filat a făcut clarificările necesare, într-o emisiune televizată.

Vlad Filat spune că nu va renunţa uşor la funcţia de prim-ministru. El a dat de înţeles că discuţiile au apărut în contextul remanierii pe care o doreşte şi sunt provocate de miniştrii vizaţi de remaniere. "Ce se întâmplă în cazul în care nu îmi dau demisia şi reformele nu se implementează şi stagnează? Să ofer posibilitatea unor miniştri sau unor exponenţi ai unor partide să se menţină în funcţii şi atâta tot? Pentru mine acest lucru nu este interesant şi nici nu cred că este important. În cazul în care un Guvern nu poate să-şi implementeze programul de activitate, el nu este funcţional. Eu încă nu mi-am dat demisia niciodată, dar cred că e mult mai onorabil să te retragi atunci când nu poţi să te mişti înainte şi să oferi un nou suflu", a precizat premierul.
MAi mult sau mai puţin voalat, premierul este convins că, dacă va fi nevoit să demisioneze, va reveni la putere, în urma unui nou scrutin. "Să fie clar pentru toţi. Demisia premierului Filat nu înseamnă plecarea lui din funcţie. Asta înseamnă mersul încă o dată la oameni şi revenirea. Să nu creadă cineva că eu voi ceda, că voi lăsa mâinile în jos. Nu, asta înseamnă că va trebui să dăm un nou suflu, o nouă redimensionare în activitatea administrativă a ţării", a declarat Vlad Filat.


