PPRM pledează pentru o schimbare în Moldova asemeni celei din Ucraina
Partidul Popular din Republica Moldova (PPRM) consideră că în ţară este nevoie de o schimbare totală, aşa cum s-a întâmplat la alegerile din Ucraina.

Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul unui briefing de presă, de către liderul PPRM, Alexandru Oleinic.„Alegerile de duminică din Ucraina au adus o schimbare politică radicală. Au câștigat partidele noi, partide mai mari și mai mici. Putem spune că Ucraina s-a înnoit. Vecinii noștri au adus la putere partide noi și oameni noi. PPRM salută această schimbare radicală și transmite felicitări învingătorilor. Dar semnificația cea mai importantă a acestei schimbări este că, prin votul lor, vecinii noștri au ales integritatea țării lor, împotriva celor care își doresc o Ucraină ruptă în două. Este o lecție și pentru noi, pentru cetățenii Republicii Moldova, să votăm și noi pentru integritatea țării, pentru acele forțe politice care unesc țara și nu o divizează între Est și Vest”, a spus Alexandru Oleinic.
În contextul alegerilor prezidențiale din România, care urmează să se desfăşoare în această duminică, preşedintele PPRM a îndemnat cetățenii moldoveni, care au şi cetăţenie română, să voteze cu acei candidați prezidențiali care au dat dovadă de respect față de Republica Moldova, candidați care n-au încercat să obțină voturile noastre prin declarații și acțiuni populiste.
Mai multe detalii aflați din edițiile informative de la Radio Moldova.


