Politician rus din anturajul lui Putin: Uniunea Sovietică a capturat Basarabia, teritoriu al României
Chiar în ziua în care a fost înmormântat Regele Mihai I, jurnalistul rus Serghei Buntman şi politicianul Andrei Hazin, din anturajul lui Vladimir Putin, au vorbit despre faptul că monarhul a avut o importanţă deosebită pentru evenimentele istorice din cadrul celui de-al Doilea Război Mondial.

El a contribuit la victoria Uniunii Sovietice şi salvarea vieţilor a sutelor de mii de militari ruşi. În contextul acestor discuţii, Hazin a recunoscut că Rusia a răpit o parte importantă a teritoriului României – Basarabia, scrie MoldNova.
Andrei Hazin este membru al comisiei privind distincţiile de stat de pe lângă preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. De fapt, Hazin este şi membru al consiliului suprem al partidului „Edinaia Rossia”, care a fost condus timp de mai mulţi ani de Putin, a fost senator, membru al mai multor comisii de stat, pe lângă liderul rus, şi a fost decorat cu mai multe distincţii de stat.
Referitor la venirea pentru a doua oară la tron a lui Mihai I, Hazin şi Buntman vorbesc despre situaţia grea în care se afla România, având în vedere că a pierdut teritorii importante.


