Poliţia română, neinteresată de Guma?
Inspectoratului General al Poliţiei Române a declarat pentru deschide.md că deocamdată nu poate spune dacă s-a adresat sau nu cu o solicitare Republicii Moldova, pentru extrădarea deputatului PD Valeriu Guma.

“Pe numele lui Valeriu Guma a fost emis, pe 22 aprilie 2013 mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Întrucât, conform procedurii, în procesul de punere în aplicare a mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea, persoana condamnată nu a fost găsită la domiciliul său sau în alte locuri cunoscute ca fiind frecventate de către acesta organele de urmărire penală au solicitat instanţelor competente emiterea unui mandat european de arestare, respectiv a unui mandat de urmărire internaţională”, se spune în adresarea anterioară a Inspectoratului General al Poliţiei Române. Politia romana, insa, nu ao putut infirma sau confirma dacă s-a adresat autorităților moldovene cu o solicitare de extrădare a lui Guma.
Anterior, ministrul Justiției, Oleg Efrim califică situația deputatului Valeriu Guma, ca fiind una ciudată, dar care ar putea fi schimbată la o solicitare a statului român.
Contactat de deschide.md, avocatul Vitalie Nagacevschi a subliniat că, legislația moldovenească are caracter dualist. “Dacă asupra legilor prevalează normele europene, același lucru nu se poate spune și despre Constituția Republicii Moldova, care este supremă”.
Valeriu Guma a fost condamnat definitiv, în aprilie 2013, la patru ani de închisoare cu executare, de judecătorii instanţei supreme române. Magistraţii au respins recursurile în dosarul de corupţie al parlamentarului moldovean.
Menționăm că Republica Moldova este membră a Consiliului Europei și se supune legislației comunitare, însă in R.M prevaleaza Constituției Republicii Moldova, care interzice extrădarea cetățenilor moldoveni.


