„Poalelungi a depus jurământ de credință lui Plahotniuc”
Înaintarea candidaturii lui Mihai Poalelungi la funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție este o nouă victorie a lui Vlad Plahotniuc, care „încununează opera de subordonare a justiției”, afirmă liderului Mișcării Antimafie, Sergiu Mocanu.

Potrivit Mișcării Antimafie, ieri, odată cu anunțul privind candidatura lui Poalelungi, mai mulţi jurişti, dar şi analişti politici s-au grăbit să califice acest fapt drept semn că în scurt timp se va da startul reformei în justiţie.
În legătură cu desemnarea lui Poalelungi drept candidat la șefia CSJ, Mișcarea Antimafie afirmă următoarele:
„1. Mihai Poalelungi, înainte de a deveni candidat la Preşedinţia CSJ, a depus jurământ de credinţă lui Vlad Plahotniuc de care îl leagă o lungă şi „pioasă prietenie” cu iz de crimă organizată;
2. După numirile de la Procuratura Generală şi Curtea de Apel (unde de mai mult timp muncesc cu abnegaţie, pentru prosperarea Mafiei, Valeriu Zubco şi Ion Pleşca), Mihai Poalelungi încununează opera de subordonare a justiţiei unui singur om – mafiotului Plahotniuc, aducându-i acestuia în „colecţie” ultimul şi cel mai important „trofeu instituţional”;
3. Această numire a fost posibilă doar după ce rivalii de ieri, Vlad Filat şi Vlad Plahotniuc, şi-au dat mâna în numele supremaţiei intereselor lor asupra intereselor legitime ale cetăţenilor acestei ţări”.
Astfel, Plahotniuc a mai obţinut o victorie în faţa societăţii moldoveneşti, se mai spune în declarația semnată de Sergiu Mocanu.
„Plahotniuc a reuşit să înlocuiască un bun executant al ordinelor sale, cum a fost Ion Muruianu, cu un bun şi credibil executant proaspăt „pogorât îngereşte” pe „pământul păcătos” al Republicii Moldova din „înălţimile sacre” ale Curţii Europene pentru Drepturilor Omului”, mai scrie în declarația Mișcării Antimafie.


