PLDM: Refuzul CEC de a înregistra grupul de iniţiativă este dovada uzurpării puterii
Refuzul Comisiei Electorale Centrale (CEC) de a înregistra grupul de iniţiativă privind organizarea referendumului consultativ în problema sistemului electoral, iniţiat de societatea civilă, este dovada supremă a uzurpării puterii", consideră preşedintele Partidului Liberal Democrat (PLDM), Viorel Ciubotaru.

Potrivit agenţiei INFOTAG, el a scris pe pagina sa de Facebook că păstrarea sistemului mixt de vot, contrar opoziţiei societăţii şi a partenerilor străini, pune serioase semne de întrebare privind intenţiile PDM şi corectitudinea viitoarei campanii electorale.
Preşedintele liberal-democraţilor îndeamnă societatea civilă „să lupte în continuare pentru dreptul său de a trăi într-o societate democratică", precum şi s-a adresat Preşedintelui şi Parlamentului cu solicitarea de a revizui hotărârea CEC.
CEC a refuzat să înregistreze grupul de iniţiativă privind organizarea referendumului pe motiv că au fost depistate abateri de la prevederile legale. Pentru decizia de a refuza înregistrarea au votat şase membri ai CEC, iar doi au votat împotrivă.
Preşedintele grupului de iniţiativă, Ştefan Gligor, a spus în cadrul unei conferinţe de presă după prezentarea deciziei că refuzul de înregistrare este „o încălcare a dreptului constituţional al cetăţenilor la organizarea referendumurilor legislative".
El a spus că luni va fi organizată o şedinţă a coordonatorilor grupului de iniţiativă, la care urmează a fi stabilit un plan de acţiuni. Nu este exclus că va fi întreprinsă o nouă încercare de a înregistra grupul la CEC.


