PLDM nu-l vrea pe Victor Popa judecător la CC
Partidul Liberal Democrat nu este gata să susţină candidatura liberalului Victor Popa la funcţia de judecător al Curţii Constituţionale.

Liderul Fracţiunii PLDM Valeriu Streleţ afirmă că magistraţi la CC ar trebui să fie persoane care nu fac parte din partide politice.
„Afilierea politică a dl Popa este prea directă şi prea vizibilă pentru a agrea această situaţie…Nu ar fi corect acum când incercăm depolitizarea unor structuri autonome, care au fost mandatate de Parlament să-şi exercite atribuţiile, să venim cu candidaturi care au o afiliere politică evidentă, necontestând calitatea profesională a acestor candidaturi”, explică Streleţ.
Liberal-democraţii consideră că judecătorii ar trebui să fie desemnaţi prin Concurs.
„Noi am opta pentru un concurs, indiferent de formatul acestei Comisii de concurs, fie doar Comisia Juridică Numiri şi Imunităţi, fie o Comisie mai extinsă hotărâtă de Biroul Permanent al Parlamentului”, afirmă Valeriu Streleţ.
Anterior mai multe organizaţii neguvernamentale au cerut politicienilor să desfăşoare un concurs transparent pentru selectarea judecătorilor Curţii Constituţionale. Preşedeintele CC Alexandru Tănase a explicat că acest lucru nu este posibil, atâta timp cât legislaţia R. Moldova nu prevede organizarea unui asemenea concurs.


