Planul de reglementare a problemei transnistrene va fi prezentat în curând
Documentul privind reglementarea diferendului transnistrean, elaborat de Guvern, va fi prezentată în curând. Anunţul a fost făcut de reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ion Stăvilă.

Joi, la cea de-a cincea ediţie a forumului anual de dezbateri privind integrarea europeană a RM, organizat de Fundaţia Friedrich Ebert în Moldova şi Asociaţia pentru Politică Externă,diplomatul moldovean a spus că documentul ar putea fi prezentat pentru discuţii înainte de şedinţa Consiliului miniştrilor de externe ai statelor OSCE, care va avea loc la Viena pe 7-8 decembrie.
"Ar fi fost bine ca acest document să fie prezentat până la summit. Aşteptăm rezultate pozitive de la summit pentru a consolida succesele atinse recent, inclusiv în cadrul rundei de negocieri în formatul "5+2" de la Viena", a spus Stăvilă.
Întrebat de reporterul agenţiei Infotag dacă documentul a fost elaborat de experţi independenţi sau în cadrul grupului comun de lucru al Preşedintelui, Parlamentului şi Guvernului, diplomatul a spus că documentul, intitulat "Viziune", "a fost elaborat de structurile guvernamentale".
"Succesele obţinute sunt rezultatul muncii în echipă. A fost o muncă titanică, care a fost făcută pe toate platformele, cu participarea partenerilor internaţionali. Acest lucru a devenit posibil datorită voinţei politice a Chişinăului şi Tiraspolului",, a subliniat Stăvilă.
În opinia sa, ar fi bine ca formatul actual "5+2" să fie transformat în "formatul şapte", pentru ca SUA şi Uniunea Europeană să aibă acelaşi statut ca ceilalţi negociatori, nu doar statut de observatori.
"Eu pledez pentru transformarea formatului în acest fel. Cred că numărul magic şapte va contribui la găsirea "soluţiilor magice" pentru problema transnistreană", a spus diplomatul.
Reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE din partea Austriei, Wolf Dietrich Heim, consideră că nu este nevoie să se schimbe formatul.
"Formatul "5+2" este foarte potrivit. Nici SUA, nici Uniunea Europeană nu ridică problema schimbării formatului. La masa de negocieri, toţi participă pe picior de egalitate. Schimbarea formatului acum poate implica mai multe riscuri decât beneficii", a declarat diplomatul austriac.
El a îndemnat participanţii la negocieri să lucreze în continue la fel de fructuos ca în ultima perioadă.
"Putem spera că Moş Crăciun va aduce daruri şi totul se va rezolva de la sine. Dar eu nu cred în Moş Crăciun. Totul depinde de participanţii la negocieri şi de voinţa politică a părţilor", a subliniat Heim.


