Plahotniuc și legăturile sale cu vânătorii criminali
Audierile de astăzi, din cadrul Comisiei parlamentare de anchetă privind evenimentele din 23 decembrie, din Pădurea Domnească, cu participarea lui Vladimir Plahotniuc, s-au dovedit a fi foarte importante.

Nu pentru că Plahotniuc ar fi recunoscut ceva ce ar avea direct legătură cu vânătoarea și mușamalizarea crimei, ci pentru că a confirmat, cu gura sa, lucruri extrem de importante. Aceste confirmări, legate printr-un fir logic, spulberă orice dubiu asupra implicării sale în tăinuirea și mușamalizarea cazului.
28 decembrie sau 1 ianuarie?
Înainte de toate vreau să-i felicit pe Petkov și Petrenko pentru prestația din cadrul Comisiei de Anchetă. Indiferent de apartenența lor politică, acești doi deputați au dat dovadă de demnitate și curaj, calități tot mai rar întâlnite la moldoveni. Anume întrebările lor, dar și faptul că audierile au fost publice, pot reprezenta cele mai importante dovezi care-l vor trimite pe Plahotniuc la pușcărie. Indiferent că acest lucru va fi în 2013, 2015 sau mai târziu.
Antipodul celor doi deputați comuniști a fost liberalul Valeriu Munteanu, care făcea tot posibilul pentru a-i ridica mingile la fileu lui Plahotniuc.
Prima minciună a lui Plahotniuc a fost cea legată de data nașterii. Deși acum o lună și câteva zile, Plahotniuc și-a sărbătorit ziua de naștere pe 28 decembrie, zi în care a fost felicitat chiar și de înalți oficiali ai statului, Al Capone de Grozești a afirmat astăzi că e născut pe 1 ianuarie.
Petkov merită felicitat pentru că a început ancheta anume cu această întrebare, deoarece l-a lăsat în offside încă din start. Interesant e că în același context, Plahotniuc a recunoscut că ar mai fi avut o identitate, dar că deja a renunțat la ea.
Nu a vorbit cu Sajin, Latîș sau Zubco?
Alte lucruri importante pe care le-am aflat astăzi, chiar din gura lui Plahotniuc, și le avem consemnate în înregistrări, e că acesta a recunoscut că are relații apropiate cu Ghenadie Sajin și Sergiu Latîș. Aceștia doi, participanți la vânătoarea în care a fost omorât Paciu, sunt manageri ai afacerilor lui Plahotniuc, iar Prim-vicepreședintele Parlamentului a recunoscut acest lucru.
Ei bine, aici apare o nouă minciună celui ce controlează Partidul Democrat. Plahotniuc a afirmat că din 23 decembrie și până în 6 ianuarie el nu a comunicat nici cu Sajin, nici cu Latîș și nici cu Zubco. Eu mă îndoiesc că oamenii ăștia, atât de apropiați fiindu-i, nu au discutat cu el măcar de două ori în această perioadă, adică la 28 decembrie și la 1 ianuarie, când Plahotniuc își sărbătorește două dintre zilele sale de naștere.
Damir, finul lui Plahotniuc
Poate cel mai important lucru, confirmat de același Plahotniuc, e legătura sa cu Dorin Damir. El a recunoscut că Damir îi este fin.
Săptămânile trecute, în presă au apărut informații cum că Damir s-ar afla în vizorul SIS-ului din cauza pericolului deosebit pe care acesta îl reprezintă pentru securitatea Republicii Moldova. Ei bine, din scurgerile de informații de la SIS aflăm că acesta ar supraveghea sute de persoane din Moldova, inclusiv interceptându-le convorbirile telefonice. Pentru cine prestează aceste servicii Damir, dacă nu pentru nănașul său Plahotniuc?
Același Damir a fost văzut în seară de 26 decembrie la funeraliile lui Sorin Paciu și tot despre el se spune că s-ar fi ocupat de ștergerea tuturor dovezilor omorului.
Declarații evazive
Restul declarațiilor au fost un fel de ”nu știu, nu cunosc” și nu cred că merită să ne oprim prea mult asupra lor. Merită însă menționat că Plahotniuc a încercat să justifice lipsa de reacție a celor 4 posturi de televiziune pe care le controlează în cazul Paciu.
Un alt aspect interesant este bâlbâiala cu care a răspuns atunci când a fost întrebat dacă nu i se pare ciudat că la vânătoare au participat Sajin, Latîș, Zubco, șeful de la Registru, Pleșca precum și gonași provenind chiar din satul de naștere a lui Al Capone de Grozești. Toți aceștia, apropiați ai săi. A fost practic unicul moment în care Plahotniuc a răspuns un pic ezitant.
Nu știu care sunt concluziile comisiei de anchetă, dar prestația lui Plahotniuc de astăzi confirmă încă odată, chiar dacă nu direct, că atât vânătoarea din 23 decembrie cât și toate încercările ulterioare de mușamalizare a cazului s-au petrecut sub înaltul său patronaj.


