theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
28 Декабря 2017, 13:22
1 206
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Plahotniuc, pentru Wall Street Journal: Moldova are nevoie de suportul Occidentului pentru a face față Rusiei

Ajutorul ferm al Occidentului este necesar pentru ca Moldova să poată face față presiunilor din Federația Rusă, care încearcă să-și mențină influența în zonă, subminând procesele democratice din țara noastră.

Preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc.
Preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc.

Declarația a fost făcută de liderul PDM, Vlad Plahotniuc, pentru prestigioasa revistă din SUA, The Wall Street Journal. Politicianul atrage atenția că prin menținerea trupelor rusești în regiunea transnistreană, Moscova refuză să recunoască suvernitatea Republicii Moldova, la fel ca în Ucraina de Est și Georgia, scrie zugo.md.

„Astfel de ”conflicte înghețate” reflectă o mentalitate ca pe timpurile Războiului Rece, care privește lumea ca fiind divizată în sfere de influență și refuză orice autoritate pentru state mici. Aceste lucruri nu mai pot fi ascunse sub preș”, afirmă Vlad Plahotniuc.

El dă de înțeles că Moldova are nevoie de susținere fermă din partea Occidentului pentru a combate propaganda rusească.

„Incitarea la ură interetnică și promovarea neîncrederii față de Vest sunt modalitățile Moscovei de a încerca să dea peste cap reformele democratice. Suntem determinați să punem capăt acestei propagande, dar avem nevoie ca Occidentul să recunoască provocările cu care se confruntă Moldova și să investească în piața independentă de media”, spune liderul PDM.

Președintele PDM mai atrage atenția că forțele pro-rusești, în frunte cu președintele Igor Dodon, se vor intensifica în preajma alegerilor legislative din anul viitor, folosind toate instrumentele testate de Rusia în campaniile din Occident. Din acest motiv, alegerile parlamentare de la sfârșitul anului 2018 vor fi cruciale, oferind oficialilor din UE și SUA oportunitatea să denunțe amestecul electoral și să pună capăt avansului forțelor politice pro-ruse.

„Moldova este un stat multietnic mândru, devotat reformelor și democrației. Dar intervenția Rusiei subminează progresul nostru. Avem nevoie de puterea partenerilor noștri occidentali ca să ne menținem pe calea progresului. Nu putem merge singuri”, conchide liderul PDM, Vlad Plahotniuc.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована