Plahotniuc, atacat de comuniști
Deputații Partidului Comuniștilor cer demisia lui Vlad Plahotniuc din funcția de prim-vicepreședinte al Parlamentului.

Solicitarea a fost făcută în urma unor informații apărute în presă, potrivit cărora Plahotniuc ar fi fost implicat în niște scheme frauduloase de transfer a unor acțiuni în Marea Britanie.
„Ne-ar interesa să aflăm de ce Procuratura Generală nu s-a sesizat în cazul apariţiei în presa străină a informaţiilor privind atacurile raider asupra unor bănci din Moldova, dar şi privind cazul implicării prim-vicepreşedintelui Parlamentului, Vlad Plahotniuc, în aceste atacuri, fapt confirmat şi de Curtea de la Londra. Plahotniuc trebuie să fie suspendat din această funcţie şi să ne informeze ce se întîmplă. De ce imaginea Moldovei suferă din cauza unor deputaţi?”, a declarat deputatul PCRM, Grigore Petrenco.
La moment, prim-vicepreședintele Parlamentului nu a comentat aceste acuzații.
Comuniştii l-au mai chemat la raport pe procurorul general, Valeriu Zubco, dar și pe liderii Alianței pentru Integrare Europeană, pentru a vorbi despre partajarea funcțiilor în stat pe principii politice, însă solicitarea lor a fost respinsă.


