PL va sesiza Curtea Constituțională și în cazul referendumului de demitere a lui Chirtoacă. Ghimpu: Sunt convins că vom câștiga
Președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, susține că liberalii ar putea sesiza Curtea Constituțională și în cazul organizării referendumului de demitere a primarului Capitalei Dorin Chirtoacă. Declarația a fost făcută în această seară în cadrul emisiunii Important de la TVC 21.

Mihai Ghimpu susține că în Legea privind administrația publică locală nu este prevăzut că primarul poate fi demis din funcție printr-un referendum. Totodată, liderul PL este de părere că nici prevederile din Codul Electoral cu privire la referendumul de revocare din funcție nu sunt relevante pentru cazul lui Dorin Chirtoacă, scrie realitatea.md.
Potrivit lui Ghimpu, în Codul electoral, articolul 177 aliniatul 2 se menționează că temei pentru organizarea referendumului poate servi faptul că acesta nu respectă interesele comunității locale, nu exercită în mod adecvat atribuțiile de ales local prevăzute de lege, încalcă normele morale şi etice etc., iar primarul Chirtocă, în opinia lui președintelui Ghimpu, nu a încălcat niciuna dintre aceste prevederi.
Cât privește faptul că data desfășurării referendumului coincide cu ziua lui de naștere, Mihai Ghimpu a spus ironic: „Nu știu, eu ziua mea de naștere nu o pot schimba”.
Amintim că membrii CMC au aprobat azi stabilirea zilei de 19 noiembrie 2017 pentru organizarea referendumului de revocare din funcție a primarului Dorin Chirtoacă. O decizie finală în acest sens urmează să fie luată de către membrii CEC.


