theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
11 Апреля 2012, 15:24
697
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

PL cere Guvernului să nu recunoască mandatul lui Rogozin

Partidul Liberal nu-l acceptă pe noul reprezentant al Rusiei în Transnistria, Dmitrii Rogzin. Potrivit unei declarații făcută astăzi de prim-vicepreședintele PL, Ion Hadârcă, numirea lui Rogozin în calitate de reprezentant al Rusiei în Transnistria este un gest la limita amestecului în treburile interne ale R. Moldova.

Ministerul rus a anunțat că numirea lui Rogozin are drept scop îmbunătățirea colaborării în vederea soluționării conflictului transnsitrean. Foto:rt.com
Ministerul rus a anunțat că numirea lui Rogozin are drept scop îmbunătățirea colaborării în vederea soluționării conflictului transnsitrean. Foto:rt.com

”PL recomandă Guvernului să nu recunoască mandatul lui Rogozin și să ignore vizitele acestuia în R. Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană. Solicităm Ministerului de Externe să ceară precizarea mandatului lui Rogozin. Prin acest balast nu are cum să se rezolve conflictul transnistrean”, a mai declarat Hadârcă.

Prim-vicepreședintele PL a ținut să precizeze că semnarea decretului de numire a lui Rogozin a avut loc în aceeași zi cu semnarea decretelor de numire a noilor reprezentanți ai Rusiei în Osetia de Nord și de Sud.

”Vrem să știm dacă acest lucru nu înseamnă cumva că Moscova pune semnul egalității între regiunea transnistreană și cele două regiuni separatiste”, a mai spus Hadârcă.

Liberalul susține că reacția Ministerului moldovean de Externe la numirea lui Rogozin nu este suficientă. Vă amintim că după semnarea decretului cu privire la numirea vicepremierului rus, Dmitri Rogozin, în calitate de reprezentant al Moscovei la Tiraspol, MAEIE și-a exprimat surprinderea și a cerut explicații de la Ministerul rus de Externe.

În replică, ministerul rus a anunțat că numirea lui Rogozin are drept scop îmbunătățirea colaborării în vederea soluționării conflictului transnsitrean. 

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована