Ping-pong Ghimpu-OSCE în problema transnistreană
Şeful misiunii OSCE la Chişinău, Jennifer Brush, îl contrazice pe liderul PL Mihai Ghimpu şi susţine că administraţia de la Chişinău nu cedează în faţa Tiraspolului.

Reamintim că Ghimpu, a declarat, intr-un interviu pentru Europa Libera, ca, din momentul în care s-a reluat procesul de negocieri in formatul 5+2, Chisinaul a făcut cedări permanente Tiraspolului. “Nu cunosc declaraţia dlui Ghimpu, deci nu o pot comenta în niciun fel. Însă, dacă anume aceasta a spus, acesta este încă un indiciu al „jocului de sumă nulă”, în această regiune, care nu a ajutat la negocieri. Nu putem privi negocierile în modul că „dacă eu câştig, tu pierzi”, aceasta niciodată nu va izbuti. Trebuie să privim situaţia în modul „câştig-câştig”, deci, dacă luăm trenurile de marfă ca exemplu, nu se rezumă totul doar la cine câştigă şi cine pierde bani, este o problema a liberei circulaţii, care este un principiu mai important în acest moment. Deci, resping orice idee că, dacă cineva oferă servicii, cealaltă parte, prin definiţie, pierde un serviciu. Acesta nu este un „joc de sumă nulă”, acesta este un proces de negociere. Noi suntem în căutarea unei situaţii „câştig-câştig”, a declarat Jennifer Brush, pentru Europa LIberă.


