Piatra lui Ghimpu, judecată astăzi de Curtea de Apel
Curtea de Apel Chișinău urmează să examineze astăzi într-o ședință cererea depusă de fundația lui Igor Dodon, ”Soluția”, cu privire la demontarea pietrei comemorative în memoria victimelor regimului totalitar sovietic instalată în 2010 în fața Guvernului.

Dispoziția de instalare a pietrei a fost semnată de primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, ca urmare a unui decret emis de președintele interimar de atunci, Mihai Ghimpu.
Decretul prevedea declararea zilei de 28 iunie, drept Zi a ocupației sovietice. Ulterior, acesta însă a fost declarat nul de Curtea Constituțională.
Juriștii fundației ”Soluția” consider că drept urmare a anulării decretului lui Ghimpu, ar fi trebuit să fie demontată și Piatra de comemorativă din Piața Marii Adunări Naționale.
Ședința de judecată împotriva primăriei Chișinău este programată pentru ora 15.00.
Sursa: www.union.md


