Pericol pentru sistemul judecătoresc din R. Moldova
Mai mulți juriști și economiști, conducători ai unor organizații nonguvernamentale din R. Moldova, atenționează asupra faptului că un nou pericol planează asupra sistemului judecătoresc din țară.

Este vorba despre intenția de a-i scuti pe judecătorii din prima instanță de obligativitatea de a pronunța hotărâri motivate pe cazurile de procedură civilă.
”Această inițiativă legislativă pune în pericol accesul cetăţenilor la o justiţie transparentă, independentă, responsabilă şi echitabilă”, se arată într-un apel public semnat de mai multe ONG-uri din domeniul apărării drepturilor omului.
Aceștia cer Parlamentului, Guvernului și președintelui Republicii Moldova, precum și comunităţii donatorilor din domeniul justiţiei, organizaţiilor internaţionale din domeniul drepturilor omului şi tuturor juriştilor din ţară să respingă şi să se opună promovării acestei inițiative.
Ba mai mult, semnatarii lasă să se înțeleagă că la momentul elaborării modificărilor la Codul de Procedură Civilă, membrii grupului de lucru, printre care și reprezentanți ai societății civile, s-au opus acestei propuneri care a reapărut în discuție după adoptarea documentului în Guvern și transmiterea lui în Legislativ.
Inițiativa care se încearcă a fi promovată prevede introducerea sistemului de motivare a hotărârilor primei instanţe „doar la cererea părţilor sau în caz de contestare”. Argumentul principal invocat pentru justificarea iniţiativei respective este reducerea volumului de muncă al judecătorilor. Potrivit iniţiativei, va fi pronunţată doar soluţia pe caz (dispozitivul hotărârii judecătoreşti), după care hotărârea va fi motivată integral dacă părţile vor contesta soluţia judecătorului sau vor solicita în mod expres adoptarea hotărârii integrale în termen de 30 de zile din momentul pronunțării dispozitivului.
Sursa: www.union.md


