PCRM insistă pe repunerea în legalitate a simbolurilor sale
Fracţiunea parlamentară a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) insistă ca Parlamentul să revină şi să anuleze legea adoptată în luna iulie a anului trecut care condamnă crimele regimului comunist şi interzice utilizarea simbolurilor comuniste secera şi ciocanul.

După cum relatează TRIBUNA, în cadrul şedinţei de astăzi a Parlamentului, deputatul comunist Iurie Muntean a amintit că recent Comisia de la Veneţia s-a expus asupra acestei probleme, recomandînd repunerea în legalitate a simbolurilor comuniste.
El s-a arătat indignat de luările de atitudine ale unor persoane cu funcţii înalte din Moldova care au declarat că avizele Comisiei de la Veneţia sînt recomandări şi nu e obligatoriu să fie implementate. Iurie Muntean a precizat că anterior Moldova s-a angajat să respecte şi să implementeze deciziile Comisiei de la Veneţia.
El a fost susţinut şi de colegul său de fracţiune Grigore Petrenco, care a amintit că Moldova este din 1995 membră a Consiliului Europei şi se află sub monitorizarea acestei organizaţii internaţionale.
În replică, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat că Moldova este stat suveran şi trebuie să se conducă de propria Constituţie, iar avizele din exterior au caracter de recomandare.
El le-a spus comuniştilor să nu creadă că situaţia din Alianţa pentru Integrare Europeană îi va ajuta să revină la putere şi să nu-şi facă iluzii că nu-i va ajuta nici secera şi nici ciocanul.
„Poporul hotărăşte, nu Ghimpu, Filat sau Lupu”, a declarat el, sfătuindu-i pe comunişti „să se debaraseze de necuratul”.


